Artefacte antice descoperite de către doi detectoriști români

Obiecte antice descoperite cu detectorul de metale

top piese

  Bună ziua dragi cititori și pasionați!

  Am onoarea să vă prezint câteva artefacte antice descoperite luna trecută de către doi frați în zona Brașovului.

  Aceștia au detectat mai multe obiecte ce provin dintr-o perioada destul de largă, două inele medievale, un ciocan de luptă medieval, un vârf de săgeată, două vârfuri de lance dintre care unul este din bronz (Hallstatt) de proveniență tracică, un topor din bronz de tip celt,  o fibulă dacică, un amnar, o zăbală din fier, posibil din perioada La Tène și câteva fragmente de ceramica din perioada Hallstattiană. Dar, asta nu este totul. Cei doi frați, pe numele lor de utilizatori ai forumului http://historydetecting.com/, „fandac” și „ferdinand”, au mai descoperit și un fragment dintr-un colier din aur ce aparține culturii tracice, după spusele specialiștilor de la Muzeul de Istorie din Brașov. 

  Colierul este format din patru verigi lucrate prin răsucire, iar ornamentele simbolizează spicele de grâu. Acestea au o greutate de aproximativ 7 grame. 

  Părerile în rândul detectoriștilor asupra provenienței acestei bijuterii sunt împărțite, unii crezând că poate proveni din cultura celtică și că ar avea o vechime cuprinsă între 2600-3000 de ani, deoarece și celții foloseau aceiași metodă de fabricare a bijuteriilor, prin torsadare.

  Obiectele detectate de cei doi pasionați se află acum în custodia Muzeului Județean de Istorie Brașov fiind predate conform legislației din România. 

  Țin să-i felicit pe cei doi detectoriști pentru obiectele descoperite și pentru corectitudinea de care au dat dovadă. 

  După cum v-am obișnuit, puteți admira obiectele în galeria foto de mai jos.

  Să aveți o primăvară frumoasă!

Sursa: http://historydetecting.com/

 

Fotogalerie:

6 gânduri despre „Artefacte antice descoperite de către doi detectoriști români

Lasă un comentariu