Tezaurul de la Pietroasa

Closca cu puii de aur

Tezaurul de la Pietroasa sau „Closca cu puii de aur” a fost descoperit din întâmplare de doi tărani, Ion Lemnar si Stan Avram, în primăvara anului 1837, lângă satul Pietroasele, judetul Buzău. Acest tezaur a fost atribuit gotilor, la început vizigotilor lui Athanaric, mai târziu ostrogotilor datorită inscriptiei cu „rune” care sunt litere gotice, după unii specialisti. Studiind cu atentie lucrarea lui Al.Odobescu, Le Trésor dé Pétrossa, autorul Gh. Cârlan si-a dat seama că Tezaurul de la Pietroasa nu a apartinut vizigotilor, nici ostrogotilor, ci traco-românilor. Descifrând inscriptia de pe inelul colan, scrisă prescurtat, Hlota fati ou, puii ei fiind ghe hris (aur), Gh.C. consideră că acest text reprezintă cea mai curată si mai corectă limbă românească. Una dintre ideile de bază a acestei cărti este formulată astfel: „Această inscriptie aduce o lumină nouă asupra modului si timpului când si cum s-a format poporul român si limba română. Teoria romanizării în cei 165 de ani de stăpânire romană a Daciei cade. Era si cazul, era si timpul. O nouă viziune se impune, asa cum a demonstrat-o cu un secol în urmă Nicolae Densusianu în Dacia preistorică, ce ar trebui să fie cartea de căpătâi a neamului românesc”.
Din cartea lui H.W.Müller, Comorile Faraonilor reiese că printesa Khnumet, fiica faraonului Amenemhet al II-lea (1914-1876 î.Hr.) a primit în dar de la un „logodnic” mai multe bijuterii din aur. Profesorul Gh.Cârlan a studiat în paralel, ce putea să însemne fiecare în parte, si comparându-le cu cele două cosulete – octogon si dodecagon – ale tezaurului de la Pietroasa, s-ar părea că aceste bijuterii ale lui Khnumet provin de la un print din Carpati. Autorul cărtii recenzate de noi ajunge la concluzia că nu trebuie să ne surprindă, deoarece a constatat legături foarte strânse între Tracia antică si Egiptul antic.

Începând cu anul 1837 si până astăzi i-au fost consacrate Tezaurului de la Pietroasa studii atribuite atât cercetătorilor români cât si străini, suscitând un viu interes din punct de vedere arheologic, lingvistic, religios, dar si istoric. În cei 164 de ani au fost întreprinse cercetări care nu au reusit să lămurească problema provenientei, apartenentei si destinatiei tezaurului. După opinia d-lui prof.Gh.Cârlan descifrarea inscriptiei de pe inelul colan arată că acest tezaur a fost făurit de strămosii nostri, tracii antici, în urmă cu câteva milenii, dovedindu-ne că românii erau români înainte de romani, fiind scrisă în cea mai pură limbă românească. Tezaurul ne oferă răspunsuri – sustine autorul – la câteva din tainele lui Zalmoxis (Zamolxis), iar Cocosul care lipseste era „mesagerul” către acesta. O altă observatie emisă de autor este aceea că panterele de la tortile celor două Cosulete – octogon si dodecagon – ne trimite la cele pictate pe peretii Mormântului Campana al Etruscilor din Italia, fapt ce demonstrează legătura strânsă dintre Tracia si Etruria antică oferindu-ne un răspuns asupra originii acestei populatii purtătoare a civilizatiei Villanoviene.

„Closca cu puii de aur” reprezintă o dovadă incontestabilă a înaltului grad de cultură atins de traco-români în antichitate – opinează Gh.Cârlan – în ciuda zgârceniei cu care se lasă descifrată această „enigmatică” si „miraculoasă” lume a tracilor al căror rol în civilizatia si cultura circummediteraneană este putin cunoscut. În continuare se citează din Dacia preistorică a lui Nicolae Densusianu: „Studiind timpurile preistorice ale tărilor de la Carpati si Dunărea de Jos, o lume veche, dispărută, leagănul civilizatiei anteelene, se înfătisează în fata ochilor nostri”. Tăblitele de lut de la Tărtăria au dovedit deja – mentionează autorul în continuare – că, cea mai veche scriere din lume a luat fiintă pe pământ românesc si de aici a ajuns în Creta, în Sumer si Egipt. Dacă până acum s-a crezut că literele de pe inelul colan al Tezaurului de la Pietroasa ar fi fost „rune gotice”, traducerea făcută de învătatii germani si acceptată de Alexandru Odobescu, în lucrarea sus citată, s-a dovedit a fi gresită. O situatie asemănătoare o întâlnim la inscriptia de pe Inelul de aur de la Ezerovo, inscriptiile etrusce din Italia si insula Lemnos. Inscriptia de la Ezerovo si Manuscrisele de la Marea Moartă aduc o lumină nouă privind originile crestinismului primitiv, care se pare are o vechime mai mare de cum se credea până astăzi. Vechimea credintei – conchide dl. profesor Gheorghe Cârlan – în numele „crucii” la strămosii nostri este de cel putin opt milenii. Urmele acestei credinte s-au păstrat pe Tăblita rotundă de la Tărtăria, pe vasul de lut cu cruce de la Cucuteni, pe bronzuri tracice sau alte obiecte textile, aluaturi, unelte si arme de cupru, aur si argint. Picturile de pe peretii pesterilor de la Nucet-Buzău vin să întărească această ipoteză si ne putem da seama că legăturile traco-egiptene au fost mult mai strânse decât ne lasă să credem, consemnează autorul, cele câteva stiri păstrate de istoricii greco-romani.

În cei 164 de ani, cu studiul Tezaurului de la Pietroasa, s-au ocupat Gh.Asachi în 1841, Charles de Linas în 1867, Al.Odobescu în 1889-1900, Nicolae Densusianu în 1913, Radu Harhoiu în 1976 si 1987, Gh.Diaconu, Castrul de la Pietroasa, Mircea Babes, Odobescu si Tezaurul de la Pietroasa, Eugen Preda în 1970 etc. „Closca cu puii de aur” împreună cu alte tezaure de aur sau argint descoperite în spatiul carpato-balcanic reprezintă urme ale civilizatiei tracice demonstrând existenta bogătiilor subsolului de aici si marile calitătii ale mesterilor din această parte a lumii. De mult timp dispărută, această lume, si-a transmis zestrea de imaginatie si inteligentă în unelte, arme, obiecte, prin diferite semne care se regăsesc si astăzi. Modelele si experienta s-au transmis din generatie în generatie, aceste simboluri regăsindu-se si în lucrurile de azi. Gustul pentru culoare, frumos, diversitate se poate reîntâlni în spatiul traco-român din Carpatii nordici până la Marea Egee.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Trăsături de caracter, credinte, datini si obiceiuri se pot urmări în creatiile si traditiile populare, în legi. Firea românilor si a celor cu care suntem rude din stirpea „gintei latine” se poate urmări în toată zona sudică a Europei. Nu întâmplătoare au fost afinitătile credintelor esenienilor de la Marea Moartă si ale polistailor traci din zona carpato-balcanică. Între crucea tracă si cea egipteană se pot stabili anumite relatii. Herodot si Strabon ne informează că Zamolxis si Deceneu au umblat prin Egipt si „nu întâmplător” sunt doi Sfincsi – cel de la Gizeh si cel din Bucegi. Există mari asemănări între felul de a gândi al etruscilor italici si al tracilor balcanici.
„Misteriosii etrusci” cunoscuti sub numele de „ausoni” vor fi întelesi mai bine dacă sunt analizate celelalte trei „ausonii” – din Balcani, Transilvania si Moldova. Tezaurul de la Pietroasa reprezintă modul de gândire al tracilor antici, legat de cele trei momente importante din viata omului: nasterea, căsătoria si moartea.

Tracii practicau incineratia, pentru ca prin foc trupul să se purifice total de păcatele trupesti si sufletesti, cele pământesti, cele făcute cu gândul, cu cuvântul, cu trupul, iar sufletul astfel curat si eliberat să se înalte la Cer, la Zamolxis. Explicatia aceasta o aflăm de la Platon care face o serie de recomandări prietenului său Charmides. „Closca cu puii de aur” oferă o verigă din multele traditii si obiceiuri practicate de tracii antici în memoria lui Terra Mater, Apollo Hyperboreul, al Pământului Mamă si Cerului Tată, a legăturilor dintre Cer si Pământ, a legăturilor dintre cele patru elemente esentiale: Soare (Foc) ce dă căldură si lumină, Pământ ce asigură încoltirea semintelor, Apa si Aerul ce asigură Viata pe planeta noastră. Încă din neolitic aceste patru element au simbolizat, crucea de pe tăblita rotundă de la Tărtăria, cea de pe vasul neolitic de la Cucuteni, crucea de pe ouăle rosii si numai după aceea a venit credinta în crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. La baza tuturor credintelor popoarelor din lume stă oul cosmic. O traditie veche, la chinezi, este aceea că foloseau ouăle rosii cu două mii de ani înainte de Hristos. Egiptenii, persii, indienii, fenicienii si israelienii considerau oul principiu al creatiei. În etno-astronomia mitică română a existat constelatia Closca cu pui, din care „steaua Desteptătorul” corespunzătoare Aldebaranului apartinea „duhurilor rele” si răsărea la a 3-a cântare a cocosilor. O „closcă” păzea „ouăle de aur” din Muntii Apuseni.

Pe Patera Tezaurului de la Pietroasa se află zeul Apollo ce are sub picioare un grifon asemănător cu cel figurat de o oglindă etruscă din secolul al III-lea î.Hr., între numele zeilor traci si etrusci existând mari asemănări. Locuitorii orasului Tarquinii au fost, după cum ne spune Hierocle, originari din tinuturile hiberboreilor, unde grifonii le păzeau tezaurele cele mari de aur. Tezaurul de la Pietroasa a apartinut vechilor traci, cunoscuti sub numele de „hiperborei” sau „pelasgi”, inscriptia de pe inelul colan se aseamănă ca litere si ca mod de scriere, fără despărtire între litere si cuvinte, cu modul de scriere etrusc. Deosebirea între cele două feluri de scriere era aceea că în timp ce tracii din Carpati „vorbeau si scriau româneste”, etruscii din Apenini sau cei din Lemnos aveau o limbă mai greu de înteles. Dacă analizăm chipurile umane desenate, pictate, modelate în aur ale tracilor, după înfătisare sunt mult mai vechi, mai stângaci făcute, îndeosebi cele de pe Patera cu figuri mitologice, din care remarcăm statueta Terra Mater.