Skip to content

TEZAURUL PRINCIAR DE LA AGIGHIOL

Noiembrie 21, 2010

Tezaurul de la Agighiol

In primăvara anului 1931, autorităţile din jud. Tulcea au fost sesizate că pe locul numit Movila lui Uţă (un tumul funerar, cum s‑a stabilit ulterior) din localitatea Agighiol, „căutătorii de comori” întreprind săpături, fireşte neautorizate. De îndată s‑au luat măsuri pentru sistarea acestei „îndeletniciri”, fiind anunţate, în acelaşi timp, cercurile ştiinţifice. În luna octombrie, acelaşi an, prof. I. Andrieşescu, asistat de prof. D. Berciu, care a şi publicat un studiu asupra tezaurului acum un deceniu şi jumătate, au început cercetările sistematice, care au dus la descoperirea unui mormânt cu două camere funerare alăturate şi dromos (coridor de acces) din piatră, descoperire foarte valoroasă pentru cunoaşterea unor aspecte culturale ale vieţii străvechilor locuitori ai patriei noastre, în primul rând a ritualului lor de înmormântare. În mormânt au fost găsite splendide piese de armură din argint aurit, vase de asemenea din argint şi podoabe de aur, veritabile capodopere artistice ale toreuticii geto‑dacice, ca şi piese de ceramică grecească de import, ce au înlesnit datarea ansamblului în primul sfert al sec. IV î.e.n. Spre această datare conduce şi numărul relativ redus de obiecte din aur, căci în rândul societăţii greceşti şi traco‑getice se înregistrează atunci o criză a aurului, fastuoasele armuri de aur specifice sec. V î.e.n. fiind înlocuite cu piese din argint şi argint‑aurit, cu nimic mai prejos însă din punct de vedere artistic.
Cele câteva mici aplice vestimentare de aur şi fragmentele de colier descoperite, toate, în mormântul secundar provin din mediul scitic, unde atare decoraţie aparţinea costumaţiei feminine, ceea ce confirmă constatarea lui Andrieşescu – anume că mormântul secundar adăpostea rămăşiţele unei femei. Probabil că soţia principelui get de la Agighiol a fost o scită, asemenea căsătorii (care statorniceau, totodată, alianţe politice între diferite etnii) fiind frecvente în acea vreme. Mormântul acestei principese va fi cuprins, de bună seamă, mai multe podoabe din aur, dar, aşa cum a remarcat I.Andrieşescu, cândva, în antichitate, tumulul a mai cunoscut vizita altor „căutători de comori”, care vor fi luat cea mai mare parte a pieselor din aur.
Dar peripeţiile tezaurului de la Agighiol nu s‑au isprăvit nici după cercetările întreprinse în anul 1931. În timpul celui de‑al doilea război mondial, o parte din piesele acestei comori (adăpostite în vechea aripă a Universităţii bucureştene) s‑au pierdut ca urmare a bombardamentului la care a fost supusă clădirea. O dată cu aceasta au dispărut şi toate fotografiile şi clişeele făcute în timpul cercetărilor din 1931 (înainte de a fi publicate).Aşadar, piesele expuse astăzi într‑o vitrină specială a Muzeului de Istorie a R.S. România cuprind doar ceea ce a mai putut fi recuperat din acest tezaur princiar pe care ni‑l putem doar închipui în toată splendoarea sa.
Piesele păstrate – un coif, două apărătoare pentru pulpe (denumite pulpare sau cnemide), două pahare‑rytonuri, cinci fiale, dintre care una de bronz, câteva aplice de harnaşament atât plate, cât şi în relief tridimensional (aşa numitul ronde‑bosse), ca şi podoabele vestimentare răzleţe din aur – constituie o mărturie sugestivă a înaltului nivel la care ajunsese creaţia artistică a geto‑dacilor la începutul sec. IV î.e.n. şi oferă, totodată, suficiente elemente pentru analiza şi încadrarea tipologică a tezaurului.
Nu vom intra în detalii privind descrierea pieselor; acest lucru a fost făcut în diferite lucrări şi, dealtfel, imaginea lor vorbeşte de la sine asupra înaltei măiestrii a meşterilor care au realizat diferitele componente ale tezaurului. Căci – evident – podoabele nu au fost confecţionate toate o dată şi de către un singur orfevrier.
De asemenea, nu au fost produse într-un anume centru meşteşugăresc, ci de către meşteri itineranţi, care, venind din diferite părţi, executau la comandă piesele solicitate de o anume curte princiară, după care porneau la alte curţi, în căutarea altor comenzi. Astfel se explică, pe de o parte diversitatea de motive artistice în cuprinsul unuia şi aceluiaşi tezaur şi, pe de altă parte, asemănarea cu piesele din alte tezaure (Peretu sau Craiova), ilustrând unitatea de cultură materială şi spirituală a strămoşilor noştri.
Se impun totuşi câteva precizări cu privire la imaginile reprezentate pe obrăzarele coifului (câte un călăreţ şarjând cu suliţa) şi pe apărătoarea de la ceafă (doi călăreţi orientaţi în sensuri opuse şi având drept centru de simetrie o rozetă) – aşadar este vorba de reprezentări laice.

Această prezentare necesită JavaScript.


One Comment leave one →
  1. Octombrie 24, 2013 6:41 am

    😐 pe toate siteurile scrie acelasi lucru😐

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: